Spectacol "Vin sărbătorile" - 2011
Duminică, 18.12.2011, s-a desfăşurat la Baia de Aramă, lângă fântâna arteziană, a II-a ediţie a spectacolului intitulat sugestiv "Vin sărbătorile". Organizatorii acestei a doua ediţii au fost cunoscutele interprete de muzică populară din satul Mărăşeşti, oraşul Baia de Aramă, Olguţa Berbec şi Liliana Buncianu, cu sprijinul lui Rafael Dunărinţu - primarul oraşului Baia de Aramă.
A fost o vreme destul de bună, în ciuda frigului obişnuit pentru mijlocul lunii decembrie, fără precipitaţii, cu toate că în urmă cu o zi a plouat întreaga zi.
Spectacolul a început în jurul orelor 11, prezentatori fiind, ca de obicei, Olguţa Berbec şi Ionuţ Tudorescu. Au asigurat acompaniamentul: Daniel Pîrvu - vioară, Laviniu Păducel - nai, Constantin Argint - orgă.
Pentru început, au luat cuvântul cele două "responsabile" de organizarea acestui spectacol: Olguţa Berbec şi Liliana Buncianu. Au fost apoi invitaţi Rafael Dunărinţu - primarul oraşului, care a urat bun-venit spectatorilor - şi Doiniţa Chircu - deputat PD-L de Mehedinţi, care a subliniat lucrurile bune care s-au făcut în ultimul timp în Baia de Aramă şi în celelate comune mehedinţene vecine. Doamna deputat a împărţit apoi cadouri câtorva familii nevoiaşe.
Au urmat Cornel Boteanu, care şi-a exprimat încântarea pentru faptul că acest spectacol a devenit unul obişnuit prin organizarea acestei a II-a ediţii şi părintele Ganţu Vasile care a subliniat că aceste sărbători sunt în primul rând creştine, ci nu laice.
De la spectacol nu puteau lipsi Moş Crăciun cu a sa frumoasă Crăciuniţă, care au împărţit copiilor bomboane, iar celor majori vin fiert.
Spectacolul propriu-zis a fost deschis de Grupul Folcloric "Bordeiaşul" al Clubului Copiilor Baia de Aramă, conduşi fiind de Victoria Corlan, care au interpretat câteva frumoase colinde.
Au urmat apoi câteva recitaluri oferite de Victoria Corlan, Marian Medregoniu şi Roberta Crintea.
Un moment deosebit l-a constituit urcarea pe scenă a Grupului Folcloric "Liliac de la Ponoare", condus de Elena Martinescu, care au interpretat, la rândul lor, câteva colinde foarte frumoase. Au coborât apoi de pe scenă şi au impresionat publicul cu câteva superbe dansuri populare.
Delia Barbu a cântat câteva cântece populare iar în faţa scenei Grupul Folcloric "Liliac de la Ponoare" au exemplificat cum se joacă acestea.
După aceasta a urmat recitalul invitaţilor şi organizatorilor. Rând pe rând, Irina Zoican, Liliana Buncianu, Olguţa Berbec şi Nicuşor Micşoniu au bucurat publicul interpretând cunoscute melodii de muzică populară mehedinţene.
Un moment inedit l-a constituit interpretarea de către Anica Ganţu şi părintele Ganţu Vasile a unei frumoase colinde, după care Anica Ganţu a cântat şi dânsa câteva piese proprii.
Spectatorii au avut posibilitatea să participe la o tombolă în urma căreia au fost premiaţi cu CD-uri ale câtorva cunsocuţi interpreţi de muzică populară din Mehedinţi şi Gorj.
Au urmat alţi invitaţi: Alina Darap, Gianina Mogoşanu, Valentin Sanfira, Nina Predescu, Sanda Argint, Oana Pîrvan, Ionuţ Tudorescu, Ion Drăgan, Venera Despău, Mihai Constantin, Ramona Mihai.
Spectacolul s-a terminat în jurul orelor 15 cu un show oferit de prezentatori: Olguţa Berbec şi Ionuţ Tudorescu.
În ciuda vremii răcoroase, a fost un spectacol foarte reuşit, motiv pentru care felicit organizatorii: Olguţa Berbec, Liliana Buncianu şi Rafael Dunărinţu.
Câteva fotografii de la acest eveniment găsiţi aici.







