Scurt istoric
Baia de Aramă este o străveche aşezare, cunoscută sub numele Calchis (aramă) de pe timpul sciților şi romanilor care au deschis aici mine de cupru. În dealul numit Dochiciu, situat în partea vestică a oraşului, au fost descoperite câteva monede dacice: „In afară de tezaure s-au descoperit în Oltenia o mulţime de monede dace răzleţe în toate părţile provinciei. Notăm astfel pe cele de la Orodel (judeţul Dolj), Baia de Aramă (judeţul Mehedinţi)” - D. Berciu, Arhivele Olteniei, an XVIII, nr. 104-106, 1939, p. 51. Importanţa locului minier a crescut în timpul domnitorilor Mircea cel Bătrân, Matei Basarab şi Constantin Brâncoveanu, când se extrăgea aramă pentru confecţionarea obiectelor de cult şi a monedelor.
Bratilovul, un sat care aparţine astăzi oraşului Baia de Aramă, este amintit chiar la începutul domniei lui Mircea cel Bătrân, în 1391, într-un document prin care domnitorul da mânăstirii Tismana venitul de la „roțile de cules aramă ale lui Cip Hanoș”:
„Si încă au dăruit domnia mea satul Gogoino şi satul Pesticevo şi venitul care este al domniei mele de la roţile lui Cip Hanoș care le-a făcut de curând la Bratilov” - DIR, veacul XIII, XIV, XV, B - Ţara Românească, Bucureşti, 1972, p. 65.
În documentele medievale, localitatea se numea Baia. Astfel, în 1518, Neagoe Basarab întăreşte jupânesei Neacșa, fiică logofătului Harvat, stăpânirea asupra Băii:
„Și iar a dat domnia mea amânduror Baia toată. Iar după aceea jupân Dobrovoe pârcălabul au socotit la moartea lui de au dat partea lui de la Bae şi partea jupânesii Neacșii mânăstirii de la Tismana pentru sufletul lui” - DRH, B, Ţara Românească, vol. II, Ed. Academiei, Bucureşti, 1972, p. 328.
Tot sub denumirea de Baia, satul apare într-un document din 1581:
„Iară eu, jupâniţa Dumitra împreună cu sora mea, anume Mara, fiicele lui Dumitru din Bârsești, scriem acest zapis al nostru, să fie la mână jupaniţei Neacșa şi la mâinile fiilor ei Nicola şi Vintilă, fiii lui Lațco din Glogova, că să ştie că le-am vândut lor din ocina noastră din satul de la Baia și din satul de la Lostiștea” - DIR, veacul al XVI-lea, B. Ţara Românească, Ed. Academiei, Bucureşti, 1952, p. 13.
La sfârşitul secolului XVII, s-a început aici construcţia unei mânăstiri brâncoveneşti, ctitorie finalizată în anul 1703 prin grijă banului Cornea Brăiloiu şi a lui Milco Băieșul, un boier din Baia, la hanul căruia a poposit însuşi domnitorul Constantin Brâncoveanu.
Figura domnitorului Constantin Brâncoveanu a fost cinstită de locuitorii acestui oraş prin ridicarea unei statui într-o intersecţie din centrul oraşului dar şi prin numele dat grupului şcolar din localitate.
Personalitatea marcantă a acestor locuri a fost însă, Tudor Vladimirescu.
Din 1806, Tudor Vladimirescu a fost numit „vătaf de plai” peste Plaiul Cloșani, ocupându-se de judecarea unor pricini şi desfăşurând o bogată activitate de hotarnic.
Astfel, într-o pricină cu boierul Manolache Gugiul, Tudor face dreptate lăsând „boierilor oraşul Baia pe cât se află acum iarăşi cu toate cuprinsurile lor câte se află înăuntru în orași şi lunculiţa ce este la vale din orași”.
Cum era de aşteptat, Revoluţia de la 1821 nu a ocolit nici localitatea Baia de Aramă.
După cum arată o placă memorială aflată pe actuala clădire a fostului dispensar, în prezent sediul medicilor de familie din oraş:
„În fruntea unui detaşament de panduri Tudor Vladimirescu a intrat la 26 ianuarie 1821 în Baia de Aramă şi după înfrângerea forţelor puterii boiereşti oastea pandurilor s-a îndreptat spre Strehaia”.
Băieșii i-au purtat respect acestei legendare figuri şi au ridicat în centrul oraşului o statuie lui Tudor Vladimirescu, lucrare din bronz a sculptorului C. Bălăceanu (1928).
Sub numele de Baia de Aramă, localitatea este menţionată abia în anul 1836, într-o hotărnicie a lui Preda Săulescu, document aflat în posesia domnului profesor Boteanu Cornel, în care se spune că „s-a făcut deplină dovadă cum că Hagi Constantin Stoenescul a cumpărat de la moşii şi părinţii acestor moşteni, Mărăşeşti şi Brebinari, prin zapise iscălite de dânşii, toată moşia Bulbii pe care este oraşul Baia de Aramă şi satul Sgândărești şi Dealu Mare şi ocnele de aramă, precum şi siliștea Brebinei de mijloc din hotar până în hotar”.
În 1864 localitatea este cunoscută ca „urbe şi reşedinţă a subprefectului plaiului Cloșani”. Era un târg intramontan de întâlnire a meşteşugarilor şi comercianţilor din întreg Plaiul Cloșani.
În dezvoltarea localităţii, un rol important l-au avut familiile boiereşti din secolul XIX.
Familia Hergot este una dintre cele mai vechi familii boiereşti din întreg ţinutul care se pare că a ajuns pe aceste meleaguri din Ţara Făgăraşului (în 1483 este menţionat într-un document redactat la curtea din Târgovişte, în timpul domnitorului Vlad Călugărul, paharnicul Hergot).
Drăghiceanu Hergot, ridicat la gradul de pitar în timpul domniei lui Alexandru D. Ghica, a fost unul dintre participanţii activi la Revoluţia de la 1848, la cula acestuia, din Tarniţa (acum parte a oraşului Baia de Aramă), poposind „în drumul lui de exilat al habsburgilor şi revoluţionarul maghiar Kossuth, însoţit de generalul Bem şi o gardă de peste 100 persoane” - I.Al. Florescu, Valea Motrului, Bucureşti, 1976, p. 12.
Familia boierilor Glogoveni au avut şi ea un rol esenţial în dezvoltarea acestor locuri. Nu departe de Baia de Aramă, în comuna Glogova, judeţul Gorj, se află şi astăzi Cula Glogovenilor, loc unde locuit o perioadă, ucenic fiind, chiar Tudor Vladimirescu.
Locuitorii acestor meleaguri şi-au adus şi ei jertfa pentru cucerirea Independenţei în războiul din 1877.
Nici cele două războaie mondiale nu au lăsat indiferenţi locuitorii acestui oraş, ei participând activ şi murind pentru binele ţării (57 eroi în primul război mondial şi 22 eroi în cel de-al doilea război mondial).
În cinstea acestor eroi a fost construit în 1994, din inițiativa generalului Ispas Morega, un monument, în oraș, într-un frumos părculeț de lângă pârâul Valea Orașului.
În perioada 1951-1968 Baia de Aramă a fost reşedinţă de raion iar în 1968 a fost declarat (din nou) oraş.
Nicolae Iorga, în lucrarea sa intitulată România cum era până în 1918, surprinde cel mai bine, în doar câteva cuvinte, istoria acestei mici localităţi din Plaiul Cloșani:
„Și într-adevăr, chiar dacă această Baie, pe lângă a Moldovei, a Maramureşului (Baia Mare), a Crişului, este foarte veche, deşi la început se va fi scos aramă pentru grosolanii bani dacici, imitând pe cei ai regilor macedoneni şi dacă romanii au lucrat aici pentru armele lor de bronz, dacă Mircea I se înţelegea cu un sas pentru exploatarea gropilor, dacă, în sfârşit, într-o vreme mai nouă sub Matei Basarab, se scotea de aici minereul pentru a-l arde, cum spunea călătorul sirian Pavel de Alep, cârciumarii, negustorii, meşterii par a fi în sârbime, încetăţenindu-se apoi în alt colţ muntean al Olteniei. De aici aspectul târgului balcanic care se menține”.
Atestări documentare:
- oraş Baia de Aramă - atestat documentar în 1518, în timpul lui Neagoe Basarab;
- sat Bratilov - atestat documentar în septembrie 1391, în timpul domniei lui Mircea cel Bătrân;
- sat Brebina - atestat documentar în 1561, în timpul lui Petru cel Tânăr;
- sat Dealu Mare - atestat documentar în 1835, după o hartă rusească;
- sat Mărăşeşti - atestat documentar în 1486, în timpul domniei lui Vlad Călugărul;
- sat Negoeşti - atestat documentar în 1561, în timpul lui Petru cel Tânăr;
- sat Pistriţa - atestat documentar în 1835, după o hartă rusească;
- sat Titerleşti - atestat documentar în 1835, după o hartă rusească.
