În Plaiul Cloşani au înflorit narcisele
Cu aspectul ei de dromader uriaş împietrit sub povara vremurilor, Piatra Cloşanilor domină întregul ţinut numit Plaiul Cloşani prin istorie şi legendă.
O hartă în original a ţinutului o păstrează Victor Vintilescu, un bătrân de vreo 80 de ani, pe care am fi dorit mult să-l avem ghid, dar fiind bolnav, l-am luat cu noi pe nepotul dumnealui, Eugen Molete.
De mult mi-am dorit să văd această rezervaţie naturală la baza căreia se află una dintre cele mai interesante peşteri din Oltenia pe care o vizitasem cu ani în urma.
Le-am spus elevilor mei din această zonă că aş dori tare mult să ajung la Poiana narciselor şi am stabilit că acest lucru să se întâmple pe data de 1 mai. Am vorbit cu prietenii mei Dani Bunceanu şi Claudiu Neţoiu şi la ora 730 am plecat cu maşina lui Claudiu la Cloşani. Pe drum i-am luat pe Florin Merfu şi pe Florin Bălănescu şi acolo la Cloşani s-a constituit grupul format din 20 de elevi de la liceul nostru şi din localitate. Am început urcuşul pe o coastă pieptişă, pe lângă bazinul de apă, până la o cruce de lemn pe care era indicat un marcaj proaspăt: un cec roşu pe fond alb, despre care localnicii nu ştiau mare lucru pentru că nu-l foloseau mergând pe alte poteci pe care le ştiau din bătrâni.
Am apucat-o pe o potecă, prin pădurea de fag care nu demult înfrunzise, şi am trecut pe lângă câteva conace unde oamenii îşi aveau vitele şi pământul, satul din vale fiind prins ca într-un cleşte între dealuri. Drumul urcă pe nesimţite şi, la un izvor unde era şi un jgheab de lemn pentru adăpatul vitelor, ne-am reîmprospătat proviziile de apă.
La un moment dat pierdusem marcajul şi, după controverse, văzând că acesta părăsise firul ogaşului şi o apucă direct prin pădure, ne-am hotărât să-l urmăm. După un timp, constatând că ne îndepărtăm de piatră, pe care marcajul părea s-o ocolească, l-am părăsit şi am hotărât s-o abordăm frontal. Nu ştiu dacă era o idee prea fericită, dar timpul nu ne mai permitea să ocolim, mai cu seamă că meteorologii anunţaseră posibile ploi după masă şi noi ne apropiam de vremea prânzului şi eram rupţi de oboseală. Câţiva băieţi mai tineri impuseseră un ritm infernal întregului grup care se răspândise printre vegetaţia pitică şi abia ne întrezăream pentru că pădurea încă nu era înfrunzită spre vârf. Aproape de amiază, noi, cei mai bătrâni, am făcut un popas pentru revigorare, dar cei mai tineri ajunseseră deja în vârf. Daniel s-a dus cu ei până în locul de unde se zărea barajul şi lacul de acumulare de la Valea Mare iar eu cu domnul Eugen am admirat versantul abrupt dinspre partea nordică, un perete de stâncă bun pentru alpinism. Dincolo de Valea Cernei se zărea lanţul muntos cu crestele acoperite de zăpezi: Oslea, Godeanu, Scăriţa, Micuşa, Bulzu, Gârdomanu. Toate culmile se desprindeau coborând către apele Cernei ca spiţele unei invizibile roţi, iar Piatra se ridica masivă asemenea unui zid protector pentru ţinut, aşa cum o văzuse şi poetul I. Pillat:
Citeşte mai mult: În Plaiul Cloşani au înflorit narcisele
