Munţii sunt ai nostri
... Aceştia sunt oamenii: olteni ai muntelui cu care s-au contopit români de pe Valea Timocului şi sârbi veniţi să lucreze la ocnele de aramă, oameni ce au vieţuit în acea vreme pe acest pământ.
Un petec de pământ faţă de imensitatea ţării... Presărate pe el, câteva stele, a căror licărire a luminat în acel sfârşit de veac şaptespezece: omenia lui Hârgot, dârzenia lui Glogoveanu, bunătatea Cernăianului şi cel mai puternic şi vestit om al ţinutului, Milco Băieşul. Nu a fost mai bogat decât alţii şi nu a ţinut la averi, căci făcea aşa că de cele ale lui să profite cât mai mulţi. Avea partea lui de aramă şi hanul cu bune desfaceri, dar banii starostelui s-au dus totdeauna şi pentru lucruri folositoare altora. A respectat totdeauna omul şi voinţa lui întru dreptate.
... Dar de toate acestea ştiau călătorii veniţi de aiurea. Satele sunt risipite la ore de mers. Bariera dealurilor împădurite coboară ca o perdea a tăcerii peste aceste locuri sărace în bucate...
