Vernisaj - Ferestre
Punctul de plecare este vederea unor case cu ferestre bătrâneşti precum cele de la Muzeul Satului din Bucureşti şi muzeul de la Curtişoara – Gorj.
Majoritatea dicţionarelor explicative definesc termenul fereastră ca o “deschizatură de formă regulată, lăsată în peretele unei clădiri pentru a permite să intre aerul şi lumina; ansamblu format dintr-un cadru fix”.
Conotaţia psihologică pe care fereastră a căpătat-o de-a lungul timpului reprezintă simbolul receptivităţii către lumină.
Fereastra constituie, de fapt, interferenţa dintre exterior şi interior, concretizată atât prin lumină naturală, cât şi prin avalanşa de informaţii care se perindă în câmpul vizual aferent. Ferestrele au fost inventate încă din perioada Egiptului antic, spunându-se că acestea erau aşezate în funcţie de staţiile soarelui: sud, vest, est (niciodata spre nord).
Fereastra a mai fost numită şi “ochiul casei”, ea, mediind opoziţiile înăuntru – afară, închis – deschis, pericol – siguranţă, leagă intimitatea casei de lumea exterioară. Prin fereastră se presupune că pot intra duhurile rele, obiectele sau plantele din ferestre au un rol protector, şi crucea ferestrei are de asemenea o funcţie protectoare la români. Tot prin ferestre se răpeau fetele când părinţii se impotriveau căsătoriei. În mituri, poveşti şi poezia de dragoste fereastra este hotarul ce desparte doi îndrăgostiţi.
Tema Ferestre nu îşi propune să exprime o realitate vizuală, ci o “realitate abstractă” a acesteia. Fereastra pătrată simbolizează receptivitatea terestră, în opoziţie cu aportul cerului.
Demersul lucrării:
- Compunerea suprafeţelor cu luarea în considerare a cadrului
(dimensiunea pânzelor şi dispunerea lor), amplasarea formelor principale şi secundare, de plin şi gol, echilibrarea acestora, ritmarea lor după ideea plastică iniţială, orientarea liniilor de forţă şi a tensiunilor compoziţionale.
Lucrarea este determinată de raporturile de poziţie şi raporturile de culoare; folosirea preponderentă a liniei drepte, dispusă orizontal şi vertical. În limbajul plastic modern un rol deosebit de important, daca nu esenţial, îl joacă “semnul plastic”. Semnele plastice se apropie de simbol prin rezonanţele lor multiple, realitatea lor este de natură spirituală dar şi concret-materială. Ele pot face aluzie la realitate.
În general semnele nu numesc realul chiar şi atunci când fac referire directă la el, ci dezvăluie mai curând felul cum se constituie în raport cu acesta.
Ca abordare a culorii: tuşa constituie adevăratul contact între intenţie şi acţiune, uneori este egală, şi aproape invizibilă, sau este încărcată şi plină de vervă. Tuşa este structura. Ea se suprapune structurii formei, care nu este numai culoare, ci greutate şi mişcare.
Variaţia unui ton, difuzarea luminii şi a umbrei, impastarea sau diluarea culorii, aglomerarea tuşelor sau a petelor de culoare sunt componente de bază ale expresivităţii plastice a subiectului.
Conştiinţa umană tinde mereu către un limbaj şi chiar către un stil. A căpăta conştiinţă înseamnă a căpăta formă. Caracterul specific al creatorului este acela de a se descrie permanent pe sine însuşi.
Fereastra este un cadru, un element de legătură dintre spaţiul interior şi cel exterior. Privind prin fereastra (cadru) totul devine mult mai clar.
Horia Bernea spunea: “o fereastră în cruce devine un ochi deschis spre lume, spre Dumnezeu, fără cruce fereastra s-ar prăbuşi, ar deveni un simplu gol…”.
Tema Ferestre este în concepţia mea un drum spre o alta realitate vizuală, “o realitate abstractă”, un posibil univers.
Expoziţii de grup:
2003 – “Media Art” - Muzeul de Artă – Tg-Jiu
2003 – “Media Art” – Şcoala Saint Benot – Belgia
2004 – “Media Art” – Arlon - Belgia
2004 – “Joc, Simbol şi Sărbătoare” – Galeria Fondului Plastic, Tg-Jiu
2004 – “Anotimpuri” – Tg-Jiu
2006 – “Primăvara” – B.C.U – Bucuresti
2008 – “Ferestre” – Palatul Parlamentului - Bucureşti
Imagini:
