Sărbătoarea liliacului de la Ponoarele (2012)
Sunt mai bine de 30 de ani de când particip la această sărbătoare a primăverii de la Ponoarele. Pentru că liliacul sau iorgovanul, cum se mai numeşte floarea în zona limitrofă a Banatului, a devenit cu timpul o sărbătoare cu caracter naţional. Am văzut maşini din Argeş, Vâlcea, Timiş sau Dolj şi nu mai vorbesc de vecinii noştri din Gorj şi Caraş-Severin. S-a întâmplat să fie o zi minunată de vară, cu temperaturi mai ridicate decât în anii anteriori, la începutul lunii lui Florar. Am ajuns la Ponoarele şi spre surpriza noastră maşinile nu mai erau lăsate să urce în pădure, după ora 10, ca să ne se mai creeze ambuteiaje. A fost o măsură bună pentru că oamenii n-au mai fost obligaţi să înghită atâta praf şi zona ocupată de maşini a fost câştigată pentru spaţiile comerciale care s-au înmulţit şi, din păcate, dau sărbătorii un prea pronunţat caracter de bâlci.
Chiar la ieşirea din cătunul Tihoi pe mine şi pe prietenul meu Cristi Năsărâmbă ne-a luat cu maşina interpretul de muzică populară Ionuţ Tudorescu şi ne-a dus până în spatele scenei.
N-a mai venit Ansamblul „Lăutarii,” condus de Botgros, dar au fost prezenţi membrii Ansamblului „Danubius”, condus de Nucu Drăghia şi câţiva lăutari din familia Colţa, din satul Gheorgheşti, comuna Ponoarele.
Deschiderea au făcut-o gazdele cu Ansamblul de muzică populară şi dansuri „Liliac de la Ponoare”, cunoscut nu numai în Mehedinţi, condus de doamna directoare a şcolii, Martinescu Elena, cea care a prezentat întregul spectacol. Locul se umpluse de lume şi întreaga pădure parcă zumzăia ca un stup de albine. Atunci a apărut şi domnul primar Georgică Pătraşcu, cel care a reuşit să schimbe într-un răstimp scurt înfăţişarea comunei. A rostit un cuvânt simplu de bun venit, urând celor prezenţi să petreacă o zi frumoasă şi să revină cu drag pe aceste frumoase plaiuri ori de câte ori vor avea ocazia.
